Revoluţie sau lovitură de stat? Cum au murit soţii Ceauşescu? Era dictatorul gay? Ce i-a spus Gorbaciov la ultima întâlnire de la Moscova? De ce militarii s-au împuşcat între ei în ’89? Am ales câteva teme din media – unele întrebări şocante, la care vin răspunsuri după 20 de ani. Cheia reconstituirii evenimentelor e o abordare. Există o alta care merge mai departe, urmărind firul până azi. Socotelile neîncheiate cu trecutul sunt amintite constant în media occidentală, mai puţin bombardată cu detalii şi mai atentă la linii mari. Felul în care se scrie o poveste veche de 20 de ani poate aduce indicii nu numai despre evenimentele în sine, dar şi despre cum am evoluat în două decenii – presă, politicieni, martori şi cititori. Şi mai avem o veste: Revoluţia (după unii lovitura de stat) a ajuns şi în social media, pe Twitter, Linkedin şi în blogosferă. MAI MULT, AICI.

Modelul anuntat de cei de la Cotidianul-un ziar cu multe texte de opinie si salarii de 1000 de lei-suna foarte prost, dar costurile mici le-ar putea da altora idei, cum ca ar fi calea potrivita.Vremea castigurilor bunicele din presa a apus. E vremea strategiilor de supravietuire, aplicate pe un pacient care oricum respira greu.

In “bunul” spirit romanesc, media se va misca la fel ca si alte domenii: nu vor pleca neaparat incompetentii, ci vor pleca mai degraba cei care n-au facut un scop in sine din cultivarea sefilor.

Apoi, trecand de “bucatarie”, la taraba vor fi din ce in ce mai putine lucruri de calitate de citit si de vazut, fiindca pentru ele ai nevoie de timp si de bani. De-aia-s “bune” editorialele, oamenii platiti cu 1000 de lei (care sa alerge zilnic, contra-cronometru pe google) si talk-show-urile (despre care am mai scris pe acest blog: ciorbe lungi si foarte ieftin de preparat).

Nu e rezultatul crizei, criza doar accentueaza povestea presei romanesti-un svaiter prin gaurile careia se vad armate de oameni alergand dupa stiri-dar prea putini soldati ramasi sa caute mai mult decat stiri, multi generali obositi, patroni care nu inteleg prea bine cu ce se mananca media-stiu doar ca ea le poate oferi imunitate si bani, dar fara a investi pe termen lung, “tigri” online care cred ca Internetul in sine le poate aduce succesul (fara a umple mediul respectiv cu continut de calitate).

In svaiter sunt si cateva bucatele ceva mai gustoase-incercari precum acoperirea instant buna a evenimentelor zilei de catre cei de la Hotnews, anchete si reportaje bune din cand in cand in EVZ, Romania libera si Adevarul, emisiunea “Reporter special” de la Antena 3, incercarea celor de la revista Esquire de a cultiva story-ul extins. Or mai fi si altele, dar prea putine.

In schimb, sunt din ce in ce mai multe istoriile despre oameni si articole cumparate, sefi pentru care a aproba unui reporter 200 de lei de o deplasare pe teren la Crevedia reprezinta o misiune imposibila, gasti si gascutze aciuate pe ici pe colo prin puncte esentiale la ziare si televiziuni… si altele.

Vestea buna e ca…deocamdata nu e nicio veste buna. Poate la anul, cand mai trece praful.

Evenimentul zilei publica azi un profil al Monicai Iacob-Ridzi. O idee buna: portretul unui personaj ajuns celebru in doar cateva saptamani. Reconstituirea e, de fapt, o intoarcere la punctul zero: Petrosani, locul de unde a plecat spre politica mare. Ziaristii de la EVZ au scris articolul chiar daca sotii Ridzi au refuzat sa fie intervievati, ba, mai mult, jurnalistii au fost cei filmati si fotografiati.

Specia “portret/profil” e intalnita rar in ziarele romanesti. De multe ori, fiindca personajul principal refuza sa fie intervievat, ziaristul considera ca nu poate scrie articolul, cand, de fapt, poate afla istoria sapand in jurul omului. E adevarat, trebuie sa munceasca mai mult, sa faca mai multe interviuri-cu apropiati, asociati, rivali ai “subiectului”.

In cazul Monica Iacob-Ridzi, cei de la EVZ au “desenat” un portet al ei din vremea cand era o necunoscuta la Petrosani, au descris bunastarea si influenta familiei in localitate, apare si un scurt episod despre prietenia ei cu Elena Basescu, apoi sunt detaliate legaturile politice si de afaceri cu diversi “insi dubiosi” din Petrosani.

Se vede ca articolul, doldora de informatii, are in spate o documentare temeinica. La scriitura parca mai era de lucru. Lipseste din portret episodul “Bucuresti”, ascensiunea in “politica mare”. Una peste alta, un story bun, pe care ar fi trebuit sa-l scrie nu unul, ci toate ziarele “quality”.

Washington Post si-a cerut scuze pentru ca departamentul marketing a promis unor grupuri de lobby ca, pentru sume cuprinse intre 25 de mii si 250 de mii de dolari, ar putea avea intalniri cu oficiali ai administratiei si cu jurnalisti ai ziarului. Acuzata ca, prin facilitarea, contra-cost, a acestor intalniri, ar fi fost in conflict de interese, conducerea ziarului a anulat evenimentul.

Washington Post, centrul acestui scandal pe care chiar cineva din interiorul ziarului l-a numit “un dezastru PR-istic”, e publicatia intrata in istorie pentru scandalul Watergate. In anii 70 seria de investigatii jurnalistice scrise de reporterii ziarului Bob Woodward si Carl Bernstein s-a terminat cu demisia presedintelui Richard Nixon, pentru ca dirijase o adevarata caracatita prin care isi spiona adversarii politici si rula fonduri ilegale.

Zeci de ani mai tarziu, WP isi scoate serviciile la vanzare, moment sanctionat de concurenta si de publicul american. Chiar daca sefii ziarului au gasit vinovatul la marketing, povestea nu se potriveste nici cu renumele WP si nici cu asteptarile cititorilor.

Ori poate, in criza economica, ca si in razboi si dragoste, totul e permis si orice e posibil, chiar si un “caine de paza” scos la vanzare.

Au scazut bugetele la revistele gratuite pentru clienti sau pentru angajati, editate de firme, scrie DailyBusiness.ro. Este vorba despre publicatiile cunoscute in Occident sub denumirea generica de “customer magazines”, segment foarte slab in Romania.

Criza face ca potentialul acestei piete in formare sa scada. Astfel, scrie DailyBusiness.ro, companiile care aveau reviste n-au renuntat la ele, dar au alocat bugete mai mici cu o treime. In unele cazuri, revistele s-au transformat din lunare in trimestriale.

Pe langa cele cateva agentii de profil-specializate in astfel de reviste, printre cei care realizeaza customer magazines, la cererea clientilor, sunt cateva grupuri media-Sanoma Hearst, Burda si Ediepresse.

Referinta: Despre industria customer magazines din Marea Britanie

ACTUALIZAT. Diana Capatana, managing partner al agentiei de publishing Reply, a comentat: “Potentialul pietei de customer magazines nu scade in Romania, ci dimpotriva. Noi avem foarte putine reviste pe care companiile le publica pentru clientii lor, iar in strainatate ele sint un fenomen. Deci este loc berechet pentru crestere. Cred ca interesant de retinut este ca, in ciuda crizei, aceste reviste continua sa existe. Asta-i un mare succes! De pe lista materialelor de marketing & comunicare a companiilor au disparut destul de multe, dar nu si revistele. In rest, cam toate serviciile din zona comunicarii au suferit ajustari ale preturilor, asta nu e o noutate in contextul asta…”

Ce lipseste majoritatii site-urilor de stiri? Un raspuns vine intr-un articol publicat pe site-ul organizatiei internationale de media IFRA de Grig Davidovitz, consultant new media, fost redactor-sef al Haaretz online. Pe scurt: homepage-urile arata mereu aproximativ la fel, desi evenimentele pe care le reflecta au grade diferite de importanta. Solutia ar fi, scrie Grig, ca fiecare articol sa aiba template-ul pe care-l merita.

Articolul contine exemple, pentru a intelege mai bine de ce, de exemplu, stirea despre alegerea lui Obama la Casa Alba trebuie sa fie prezentata grafic altfel decat o initiativa legislativa, chit ca, la momente diferite, cele doua articole au fost principale pe homepage.

Discutand cu Grig la Bucuresti mi-am adus aminte de ziarul National din 12 septembrie 2001 (print, evident): prima pagina era ocupata 100 la suta de o fotografie de la World Trade Center si un titlu cu font imens (multe ziare au procedat la fel atunci). Cu un template incremenit, nu ai cum sa faci acelasi lucru pe un site de stiri si asta e si esenta articolului lui Grig Davidovitz: partile bune ale “old media” pot fi folosite, azi, de new media.

Ar mai fi o idee desteapta acolo: segmentarea informatiei legate de un eveniment mare, astfel incat articolul principal sa nu fie unul cu o unica trimitere pe homepage, ci un pachet de mai multe stiri, fiecare cu link-ul ei (exemplul cel mai bun-NY Times).

Si “specialistii” au venit, asa cum proclama Marian Oprisan dupa alegerile de anul trecut. Unul dintre ei este Constantin Nita, coleg de partid cu Oprisan in PSD si ministru pentru IMM-uri in cabinetul Boc. Discutia din sedinta de Guvern, cu Emil Boc, relatata in Cotidianul, arata ca Nita s-a incurcat la problema “cati metri patrati are un hectar”.

Din calculele lui reiesea ca un hectar are 1000 de metri patrati, iar pe aceste socoteli se fundamenta o critica la adresa lui Radu Berceanu care, a spus Nita, ar fi cerut prea multe hectare pentru construirea unei centuri ocolitoare. S-a dovedit insa ca critica puterii din interiorul puterii n-avea baza: Emil Boc l-a linistit sugerandu-i ceea ce toata lumea stie, ca un hectar are zece mii de metri patrati.

Asta este o veste proasta pentru Constantin Nita si din alt motiv: ce se intampla cu zecile de mii de metri patrati din declaratia lui de avere? Inseamna, de azi, mai putine hectare.

Unii au masurat traficul-record al site-urilor de stiri in ziua mortii lui Michael Jackson. Ar mai bine daca s-ar putea masura cate “Thriller”, “Bad”, “Jam”, “Smooth Criminal”, “Billie Jean” s-au ascultat in ultimele doua zile. Din pacate, s-a intamplat fara ca Michael sa mai apuce sa le cante-in concertele pe care le avea programate, vara aceasta, la Londra.

Am auzit muzica lui din masini, am auzit-o la posturile de radio, iar de cateva zeci de ceasuri, de cate ori deschid computerul, merg pe Youtube si dau search “Michael Jackson”.

Gestul, multiplicat cu milioane-in toata lumea- e cel mai potrivit de a-l plange. Un fel de ultim concert al lui Michael Jackson, cantat in zeci-sute de orase in acelasi timp, poate chiar intoarcerea la o muzica pe care o uitasem.

Dupa cum se vede din filmuletul postat aici, premierul rus Vladimir Putin tocmai a stabilit politica de preturi a unui lant privat de supermarket-uri. Mercurialul lui Putin vine pe fondul crizei economice care afecteaza Rusia. In cazul asta, adevarul e la mijloc.

Fiindca incidentul carnatilor arata, in toata splendoarea, ce inseamna un “tar”. Intra la tine in magazin si-ti spune cu cat sa vinzi. Daca tii la afacerea ta, atunci accepti mercurialul lui Putin, altfel te poti trezi cu business-ul deraiat si, de ce nu, cu o mica excursie pana in Siberia, poate coleg de celula cu fostul magnat al petrolului, Hodorkovski.

Probabil ca Putin are dreptate cand spune ca preturile sunt foarte mari, si aici el se intalneste cu politicile hipermarket-urilor orientate spre un profit urias si rapid.

Suna familiar, fiindca avem si noi asa ceva.Ce n-avem: un Putin care sa ne spuna pretul corect al cabanosilor, oltenestilor si carnatilor de Plescoi. O fi bine, o fi rau? E bine, e foarte bine.

Un interviu cu Sven Hassel in Adevarul: scriitorul danez a avut vanzari fantastice cu romanul “Gestapo”-250 de mii de exemplare cumparate de romani dupa ce cartea a fost scoasa la vanzare impreuna cu ziarul lui Dinu Patriciu.

Cartile lui Hassel au ajuns in Romania la inceputul anilor 90. Daca-mi aduc bine aminte, au aparut la Editura Nemira. In orice caz, cele 14 carti scrise de Hassel- in urma experientei lui de pe front din cel de-al doilea razboi mondial- arata razboiul asa cum a fost, dezbracat de orice urme de propaganda ori eroi de film sovietic ori american.

Pentru cine nu stie, Hassel a luptat in Armata germana. In interviul din Adevarul el povesteste si ce s-a intamplat cu ceilalti camarazi, personaje de baza in romanele lui.

“Julius Heide s-a înrolat mai întâi în Armata Roşie şi apoi în DDR Volksarmee, armata RDG-ului. Micuţul şi Legionarul s-au înscris în Legiunea Străină şi au luptat pentru Franţa în Indochina şi Algeria. Sunt singurul care a mai supravieţuit până acum.”