•  Ce tari UE mentin restrictiile de munca pentru romani? Stirea a ajuns in presa romana preluata de pe un site de stiri din Bulgaria. La noi, doar Hotnews a dezvoltat subiectul; daca au mai fost si altii, nu l-au facut vizibil. La asa miza (milioane de muncitori romani in UE+ scaderea drastica a sumelor totale trimise de ei acasa, de la 8 mild. USD in 2007 la cca 4 mild USD in 2011), merita mai mult decat o traducere a unei stiri pescuite de vecini de la Bruxelles.

•  Cresc taxele notariale? Se pare ca e deocamdata doar o discutie, dar una care ne priveste pe multi. Mai toata lumea ajunge, mai devreme sau mai tarziu, la notar. Cateva site-uri de nisa au aflat despre ce este vorba. Aici e un exemplu: “Care vor fi tarifele de onorarii notariale in 2012?“

•  Sindromul “Barbulesti”. Intamplator, am vazut satul de langa Urziceni anul trecut, cu doua echipe TV straine, venite la reportaje despre romii expulzati din Franta. 98 % romi, bordeie prabusite sau, la unele familii, Audi, Mercedes, BMW, in curte, langa caruta. Discutia despre satul de romi, facut celebru anul trecut odata cu expulzarile marca “Sarkozy”, s-a concentrat, de data asta, pe ucigasul cu arma de vanatoare. Insa in urma stirii o sa ramana, mai mult ca sigur, aceeasi poveste, ignorata, a unei enclave a saraciei si violentei, ca multe altele.

A fost doar o “fotografie” a unor informatii pe care nu le-am gasit in “vitrina” site-urilor de stiri in ultimele zile, desi ma interesau, profesional. Interesul era, in cel putin doua cazuri, foarte larg.  Am gasit alte lucruri, si nu neaparat relaxate, scuzabil, de inceput de an.

In rest, sa fie un an foarte bun!

Comunicatul Ministerului Culturii din Quebec

Interviu cu MARC in Romania Libera (2009)

Interviu cu MARC in Saptamana Financiara (2011)

In romana:

COMUNICAT

MEDALIA  PREMIILOR QUEBEC 2011: O CREAŢIE SEMNATĂ MARC –MARINESCU CONSTANTIN 

Medalia Premiilor Quebec 2011   este o creaţie a designerului MARC – Marinescu Constantin. Compusă din argint pur masiv, cu un zircon cubic inserat),  medalia a fost selecţionată în urma unui concurs public. Anul acesta,  juriul care a ales medalia câştigătoare a fost alcătuit din Josee Desjardins  şi Michel-Alain Forgues, bijutieri şi profesori în domeniu, şi Bruno Santerre, artist în arte vizuale şi profesor de arte plastice.

Designer canadian de origine română, MARC- Marinescu Constantin este absolvent al Institutului de Arte Plastice din Bucureşti. El a fost, între 1978 şi 1988, şeful Departamentului de design al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Este specializat, acum, în conceperea şi realizarea de bunuri culturale.

Artistul Jonathan Trembley a conceput şi realizat caseta medaliei în piele de bivol Sherpa şi piele de porc catifelate. Capacul transparent, alături de rafinamentul şi culoarea materialelor,contribuie la punerea în valoare a medaliei.

Medalia Premiilor Quebec 2011 a fost acordată următorilor: Janette Bertrand, Marcel Carriere, Joel Des Rosiers, Jacques Duval, Jean Grondin, Gilles Mihalcean, Yannick Nezet-Seguin, Serge Payette, Jean Provencher, Nabil G.Seidah şi Jean-Claude Tardif.

În final, semnalăm că, între 2 şi 22 decembrie anul viitor, o expoziţie realizată în cadrul Salonului profesiilor de artă de la Montreal va fi consacrată  medaliilor Premiilor Quebec. Vizitatorii vor putea admira aceste bijuterii unice, create în fiecare an de un artizan sau o artizană. Expoziţia, organizată de ministerele Culturii, Comunicaţiilor şi Condiţiei Feminine şi al Dezvoltării Economice, Inovaţiei şi Exportului, se înscrie în cadrul activităţilor prilejuite de cea de-a 50-a aniversare a înfiinţării Ministerului Afacerilor Culturale şi de Anul internaţional al Chimiei. Aceste medalii fac parte din colecţia Muzeului Naţional de Arte Frumoase din Quebec, care colaborează la realizarea acestei expoziţii.

Fotografia medaliei este disponibilă pe site-ul Premiilor Quebec – www.prixduquebec.gouv.qc.ca

Sursă: Maryse Riel, Direcţia de comunicare şi afaceri publice, Ministerul Culturii, Comunicaţiilor şi Condiţiei Feminine – tel.514 873-4868

Despre rolul medicamentului, pe site-ul fabricantului, compania Merck.

 Stocuri epuizate

“Am cautat in mai multe farmacii si nu am gasit”, a spus unul dintre bolnavi. Medicamentul a devenit o “marfa” foarte cautata. “Am mai gasit o folie, pe “sub mana”, la un farmacist”, a spus o alta persoana care ia medicamentul.  Un doctor din Constanta mi-a confirmat ca medicamentul se gaseste foarte greu in farmacii. In Suceava, scrie ziarul “Crai Nou”, “farmaciile si-au epuizat stocul de Euthyrox”. La fel ca in Buzau, Brasov si “alte judete din tara”.

Pe scurt, de ce a disparut Euthyrox, conform celor de la “Crai Nou” si a surselor din Hunedoara, citate de ziare.com:

• situatia dureaza de doua luni
• farmaciile au vandut medicamentul din stocuri, ajungand acum la limita: doctoria e pastrata pentru a fi furnizata persoanelor grav bolnave
• exista un singur importator, care nu a mai aprovizionat distribuitorii din tara, probabil pentru ca nu a mai importat; farmacistii din Deva sustin ca “”medicamentul Euthyrox nu se mai importa, pentru ca trebuie platit pe loc producatorului”.
• exista un medicament cu aceeasi substanta activa, insa e importat de aceeasi firma
• cei din Suceava spun ca importurile au fost reluate si ca in cateva saptamani situatia revine la normal

Ce spune importatorul

“Vă facem cunoscut că având în vedere cererea neobişnuit de mare pentru acest medicament am luat măsura suplimentării cantităţilor achiziţionate şi distribuite în teritoriu pentru a putea satisface necesităţile actuale. Medicamentul Euthyrox este disponibil in cantităţi suficiente şi nu există discontinuităţi în aprovizionarea lui.”       (CHIMIMPORTEXPORT-PLURIMEX, 28 Octombrie 2011)

Medicamentul e fabricat de Merck KGaA, o companie internationala cu afaceri de miliarde de euro. Chimimportexport Plurimex apare pe unele site-uri de profil ca reprezentanta de vanzare in Romania a Merck Europa de Sud-Est pentru produse farmaceutice.

Istoria e lunga. Oamenii au fost dati afara din casele lor de catre comunisti, in mai multe etape. La ultima, demolarile din anii 80, cei care aveau case la curte si-au pierdut micul lor coltisor de rai, mostenit din tata-n fiu. Au fost nevoiti sa plece din case pentru a face loc buldozerelor partidului. Cei care au contestat deciziile de demolare s-au ales cu un mare NU.

Partidele de dupa 90 au declarat, in final, ca vor sa repare (legea 10/2001), dar pentru multi fosti proprietari reparatiile inseamna doar cateva randuri pe hartie; zeci de mii de dosare nerezolvate stau in sertare de zece ani. Administratiile locale si Autoritatea de Restituire au facut tot posibilul ca sa nu le retrocedeze oamenilor proprietatile ori sa nu-i despagubeasca pe cei in drept. Au primit ce li se cuvenea doar norocosii si cei nevoiti sa-i “unga” pe oamenii statului.

Ideea de a limita despagubirile vine dupa ce Curtea Europeana a Drepturilor Omului a cerut Romaniei sa ia o decizie pentru a rezolva problema, fiind sufocata de numarul mare de cazuri trimise din tara la Strasbourg.  Iar decizia arata cu totul altfel decat sperau probabil fostii proprietari sau urmasii lor. Cel putin in Bucuresti, li se propun despagubiri sub pretul pietei; proiectul ratelor pe 15 ani  e o gluma care ar face ca, daca socotim de la caderea comunismului, despagubirile sa se intinda pe 35 de ani.

Daca se transforma in lege, propunerea de plafonare ar putea fi contestata, spun unii avocati, la Curtea Constitutionala. Sanse greu de estimat; iar daca trece si de Curte, nu inseamna doar o nedreptate in plus, ci si un precedent. Legea  se poate schimba si in 2011, si in 2012, si in 2013, coborand si mai mult nivelul despagubirilor.

Hotnews: Ce lege vrea Guvernul sa faca in raspuns la hotararea pilot a CEDO pe problema restituirii proprietatilor: Despagubiri plafonate si esalonate – Raport CRPE

ZF: Ce va face statul când se termină Fondul Proprietatea? Guvernul pregăteşte plafonarea despăgubirilor pentru a economisi 10 mld. €

Totusi, prin 2006-2008 nu era criza, dar singurul ziar care si-a scos oamenii in lume a fost Evenimentul zilei. E important pentru un reporter sa schimbe peisajul; si mai important e pentru cititori sa vada lucrurile dintr-un unghi mai apropiat. O deplasare, la Gaesti sau la Cernobal, e un plus: de experienta la reporter, de intelegere a subiectului la cititor. In contabilitate e, de cele mai multe ori, un minus, mic fata de posibilitatile unui trust de presa. E o investitie.

O investitie care seamana cu cea facuta de unele familii din Israel. Traditional, tinerii israelieni isi petrec cam un an prin lume. Ies din mediul lor, invata, muncesc, intalnesc situatii in care sunt nevoiti sa se descurce singuri.  Poate nu intamplator, ajunsi la maturitate, israelienii par ca se adapteaza mai usor decat altii si depasesc tot felul de obstacole.

In presa romana, o deplasare pe teren e in sine un obstacol, pentru ca e vazuta ca o pierdere, nu ca un castig pe termen lung. Iar dupa ce centrul de greutate s-a mutat pe internet, e si mai greu. In principiu, poti scrie orice articol cu ajutorul surselor internet, ba mai mult, poti atasa si filmulete de pe Youtube si galerii de poze- totul gratis. Atunci, ce sens mai are sa mergi acolo? Ca sa-i oferi cititorului o experienta.

La o luna de la cutremurul din Japonia, Romania Libera distribuie luni, 11 aprilie, cu ziarul, un supliment special, in format de revista, 52 de pagini, care va putea fi cumparat, ulterior, si fara ziar. “Magnitudine: 9.0”, de Florin Grancea, e o cronica a primei saptamani de dupa seismul din 11 martie, in text (cu marime apropiata de a unei carti), imbinandu-se experienta personala a autorului, care traieste in Japonia de 9 ani, povesti dramatice si informatii concrete legate de dezastrul japonez, toate ilustrate cu fotografii. Nu e o insiruire de istorii senzationale, ci un text inchegat, emotionant si util in acelasi timp- in masura in care atat felul in care se pregatesc japonezii de rand pentru astfel de situatii, cat si modul in care au reactionat pot fi exemple pentru altii.

Florin Grancea a lucrat in presa din Romania, la cotidianul de limba engleza Nine o’Clock. S-a stabilit in Japonia cu familia. Preda limba engleza si scrie, in romana si in engleza. A scris patru carti, pana la “Magnitudine: 9.0”.

Imediat dupa cutremurul din 11 martie, Romania libera a publicat un articol in care Florin descria clipele de groaza ale celui mai puternic seism inregistrat vreodata in Japonia de cand se fac masuratori.

Ulterior, a inceput sa tina un jurnal, dublat, apoi, de o cronica a istoriilor aflate de la cunostinte, de la alte persoane cu care a discutat, de la televiziunea si din presa japoneza. Naratiunea a fost completata cu casete informative de tipul “Cum s-a format cutremurul”, despre ce sunt instruiti japonezii, de mici, sa faca la seism, despre kit-ul de urgenta din fiecare casa, despre rucsacul de urgenta pe care fiecare familie japoneza il tine la indemana, despre cum sunt construite imobilele, informatii provenind din surse stiintifice in legatura cu cutremurele, tsunami si alerta nucleara de la Fukushima. In context, Florin plaseaza descrieri ale modului de viata japonez, ale politicii si personajelor din lumea business-ului conectate la criza.

Toate acestea acopera prima saptamana de dupa cutremur, o perioada critica despre care japonezii spun ca a fost cea mai grea dupa al doilea razboi mondial. Este un text scris la “cald”, intr-un ritm mai mult decat alert . A fost de lucru mult si intens (stiu exact cat de mult, fiind implicat in proiect); a iesit, cum scrie Florin, o cronica nu a unui erou, ci a unuia dintre milioanele de oameni din Japonia “care a refuzat sa se lase cuprins de panica si a decis ca e mai bine sa ajute”. O marturie dintr-o lume cu totul diferita de a noastra, adusa de un român care a cunoscut-o si inainte, si dupa 11 martie; o lume “a carei putere nu sta in guvernul ei, ci in oameni”.

In captura: Dan Popescu, promotorul lui Barladeanu

Ion Barladeanu, ” nea Ion” pentru cunoscuti, traieste intr-un “apartament” cu doua camarute de cativa metri patrati. Intr-una, in care are si un televizor, doarme, iar in cealalta lucreaza si-si tine colectia de ziare si reviste vechi si pe cea de palarii.

Un pic de making of:

Asa cum spune in video, putea chiar s-o ia razna, dat fiind “dansul” nebun anonimat-faima-anonimat. Un pic de glorie a ramas: nea Ion e in continuare recunoscut pe strada – e adevarat, de mai putini oameni acum, decat pe vremuri – imediat dupa difuzarea filmului documentar “Lumea vazuta de Ion B.”. La fel ca trecutul lui, viitorul e imprevizibil: ieri traind intr-o ghena, azi sub reflectoare, maine…nimeni nu stie.

• Ai scris o carte non-fictiune, in engleza. Despre ce e?

Despre socul Revolutiei. Despre cum viata trebuie sa mearga mai departe indiferent de ce se intampla in strada sau la televizor. Despre dezamagire. moarte. Se numeste Taierea porcilor, pentru ca era vorba si de porcul meu si de oamenii care au fost omorati ca niste porci de catre militari/securisti/civili/oameni cu pusca, dar si de sotii Ceausescu.

• Am citit un pic din cartea ta si-mi aduc aminte ca povestesti cum ai ajuns in fosta Iugoslavie, cred ca in timpul razboiului. Era o scena cu graniceri si spaga…

Da, a fost o aventura din care am scapat teafar. Nu doream sa dau 500 marci. Eram tanar si credeau ca vreau sa trec in Macedonia pentru a ajunge in Grecia. Era traseu  pentru cei care doreau sa emigreze sa lucreze la negru. Aveam 21 de ani si lucram la ziarul Nine o’Clock. Oricum, mai periculos a fost in Bulgaria unde am schimbat trenul. Racketi plus schimbatori de valuta. M-au urmarit in gara din Sofia. Pana la tren am avut doi langa mine. Mergeam la 2 metri de o patrula de politie si ei la doi metri in urma mea. Circ.

• Ce vremuri! Ai plecat cu povestea din decembrie ’89, cand tot romanu’ isi taia porcul si se uita la TV la Revolutie, si ai ajuns la razboaiele din Balcani. Intr-un rand: cum se leaga povestile tale?

Cand am trait Revolutia si doream sa ma fac jurnalist stiam jurnalistii doar din filmele americane de dinainte de razboi::)) . Aveam sa fiu crunt dezamagit. In presa am fost jurnalisti care credeau in meseria lor, credeau ca publicul merita orice sacrificiu si ca informatia verificata trebuie prezentata NUD pentru a lasa oamenii sa-si foloseasca materia cenusie si sa judece ce e mai bine pentru ei. De cealalta parte au fost cei care au distrus presa ca institutie, cu manipulari, minciuni, articole platite, gunoi strans sub pres, frectii electorale.

Iti spun acum cum se imbina povestile. Desi sunt doar un povestitor am incercat sa redau o atmosfera cu multipli povestitori. o atmosfera de foc de tabara, in care unul povesteste ceva si ii vine cuiva o idee si il intrerupe si spune si el o poveste si tot asa. exista mai multe fire rosii, care se intrepatrund. primul si cel mai evident este povestea revolutiei. Stim cu totii cum s-a incheiat. dar nu stim cum au vazut-o oamenii care au stat in fata tv-ului. Pe urma ar fi povestea bunicului meu, povestea bunicii mele, povestea tatalui meu, toate cu un deznodamant tragic. Nu in ultimul rand, este si povestea mea, de care se leaga alte cateva povesti secundare.

• Care duc spre…?

Cartea este scurta, doar 150 de pagini, insa am dorit sa o fac densa, nu plictisitoare.Duc spre dezamagire toate. Viata nu este usoara pentru oamenii simpli. Bunica mea a fost condamnata la moarte de doctori pentru o fractura la sold….au spus ca din cauza varstei inaintate trebuie sa moara. Asta este adevarul. Nu au spus mot-a-mot, ci au spus ca nu sunt sanse de recuperare, asa ca este bine sa-si petreaca ultimele zile acasa cu familia. Aceeasi fractura a avut-o si bunicul sotiei mele din Japonia, Dl. Takai, la 90 de ani. L-au ingrijit si fara operatie l-au recuperat. La 91 de ani mergea din nou pe bicicleta. Cu tatal meu a fost la fel. S-a dus la doctor ca nu se simtea bine. L-au declarat sanatos dupa 2 saptamani de spitalizare, iar intr-o luna a fost mort.

• Atunci te-ai hotarat sa pleci din tara?

Toate aceste lucruri le imput guvernului Vacaroiu si regimului Iliescu. Spitalele erau vraiste in anii 90, nu puteau face nici cele mai elementare analize din lipsa de bani. Doctorii erau stresati, ca si acum de inflatia galopanta, fiecare era pentru el, legea junglei. din pacate ai mei nu au fost fiare.

In Japonia. Despre presa japoneza

• Ce faci in Japonia?

Predau engleza la liceu, asa ca am parte de vacante generoase, de aici timpul meu liber.Nu credeam ca niciodata nu o sa plec din tara. din Romania am plecat pentru ca doream ceva nou. ma plictisisem. Deschideam seara TV-ul si stiam tot ce va fi in buletinul de stiri. Doream sa imi ocup creierul cu ceva. Japoneza mi s-a parut suficient de grea, Japonia suficient de interesanta..

• Mai povesteste-mi de Japonia. nu te intreb ce e diferit, ci daca ti se pare ca e ceva in comun.

Am scris in “Nascuti pentru Asahi Shimbun” cat de similare sunt Japonia si Romania.

• O carte despre presa japoneza? Asahi e cel mai citit cotidian din lume, parca…

Da. ti-o fac cadou. Yomiuri. Asahi e no.2.

• Cate zeci de milioane de exemplare?

Multe:) . Aici e o discutie aprinsa legata de faptul ca multe abonamente sunt abonamente fortate. Si toti cercetatorii se incurca in cifre.

• De ce fortate? Ii obliga sa faca abonament la Posta, cum faceau pe aici, prin Romania, cu Adevarul?

Ce inseamna abonament fortat? Imi suna la usa sa ma abonez si primesc o lada de bere si cateva bilete gratis la cinema. E un fel de reclama directa.

• La noi s-au dat carti si DVD-uri cu ziarul, iar in State chiar sticle de vin. E ceva fortat aici?

Compania care face reclama nu da bani ziarului, da tickete de bere. ziarul da ticketele cititorilor. asta este o metoda care ar merge si la Bucuresti. ::)) aici doar cu abonament::)). Stii, japonezii nu pot sa zica NU.

• Din politete?

Da. E stilul lor. nu pot sa spuna ca e scump, ca nu au bani… Revin la cum e sa scrii in engleza: usor. Eu nu pot concura cu scriitorii nativi in engleza din motive evidente, insa imi pot folosi cunostintele pentru a scrie un text dinamic, intr-un ritm aproape oral.Bineinteles ca textul a fost corectat o singura data de un prieten. Totusi varianta originala este inca salvata in calc. si este fff. putin diferita de textul publicat. Daca vrei, te poti uita la recenziile pe care le-am primit pe amazon.com. Am comentarii superpozitive si recenzii negative. Sa stii ca cel mai mare repros pe care oamenii mi-l fac este ca pare scrisa in graba. Nu am avut un editor care sa-mi suceasca fiecare cuvant. Am scris-o in 2 saptamani, nu exagerez. pot demonstra:)

• Traiesti in Japonia, scrii in engleza si inca arunci cate un ochi spre Romania, te vad pe FB mai ales. E greu switch-ul asta continuu?

Cu  switch-ul nu e greu. familia mea e deja bilingva. Mai vin prieteni cu care vorbesc in franceza si atunci e haios. Daca doar trebuie sa schimb engleza cu japoneza si cu romana e ok. Pot traduce cu usurinta live intre cele trei limbi.

Cand e mai bine in Romania

• E vreun moment cand crezi ca in Romania e mai bine decat in Japonia? Nu glumesc.

Da. In Romania daca vrei poti rezolva CU VOINTA probleme structurale mai repede decat in Japonia. Aici totul are o inertie care ma imbolnaveste. Paradoxul este ca japonezii isi rezolva in cele din urma problemele, pe cand romanii nici nu se apuca. de exemplu problema pensiilor. In Romania sa legiferezi asa ceva este usor, daca stii ce vrei sa faci si sa ai o solutie corecta. Aici dureaza 5-6 ani sa schimbi o asemenea lege organica, insa o vei avea pentru generatii.

• Asta e la nivel macro. Mai jos?

De multe ori ma gandesc ca s-ar putea face lucrurile mai expeditiv si aici. Mai jos, doar cand esti in salvare in drum spre spital. Soferul japonez respecta restrictiile de viteza. 40 in oras… in rest in Japonia e mai bine::))

• Poti avea probleme de integrare in Japonia fiindca toate lumea respecta reguli?

Poate exagerez. Dar poti. De exemplu, in companii toata lumea sta la birou atat cat sta si seful. Nu poate pleca unul mai mai mic inaintea lui:). Totusi strainii sunt tolerati. “A, a plecat mai repede pentru ca e strain”.

Uriasa operatiune in urma careia peste 200 de mii de etnici germani au parasit Romania a revenit in atentia media anul trecut, cand Heinz Gunther Husch, avocatul german care venea la Bucuresti cu valize cu bani pentru a primi OK-ul Securitatii, a rupt tacerea.

Una dintre piesele de rezistenta este interviul cu fostul ofiter de Securitate Stelian Andronic, inregistrat chiar in apartamentul de la Hotelul Intercontinental din Bucuresti unde se batea palma.

Echipa DW a venit in Romania impreuna cu unul dintre “subiectii” tranzactiilor, insotindu-l in satul natal, pe care l-a parasit pentru a-si castiga libertatea. Desi regimul Ceausescu a incasat multi bani, exodul a sute de mii de etnici germani din Romania a lasat insa in urma un gol care n-a mai fost umplut vreodata.

Filmul a fost realizat de Alexander Feist (reporter) si Paul Tutsek si O. Beckert-cameramani. Premiile vor fi decernate in perioada 9-15 aprilie.

VEZI DOCUMENTARUL DW (engleza): “Money for Freedom- the Exodus of Romania’s German-speaking minority”

Click 1: Un cititor a povestit pe unul dintre site-urile mari de stiri ca e vorba despre ARCOM, o firma de constructii renumita pe vremea lui Ceausescu.

Click 2: Google search : “Arcom  Libia”. Unul dintre rezultate – un articol din Ziarul Financiar, cu urmatorul citat:

Compania Arcom “Antrepriza Romana de Constructii-Montaj Bucuresti” a fost infiintata in 1969. La nivel international, compania a realizat lucrari in state precum Germania, Austria, Mongolia, Sudan, Algeria, Libia, Irak, Ucraina, Rusia, Turkmenistan sau Armenia.

Click 3: “Becali Arcom”. Un articol din Gandul relateaza cum a preluat Becali controlul ARCOM, una dintre intreprinderile de forta din Epoca de Aur, aici.

Asa ca sectiunile de comentarii pot fi mine de aur pentru o documentare buna a unei stiri. Un articol completat cu ponturi sau informatii poate fi actualizat rapid, dupa verificarea lor. In Romania, unii fac asta, altii nu. La stirea Becali-Ghaddafi n-am gasit inca o actualizare.